Media Made in Moldova

Etichete

Ana Gurau, Jurnalism in Moldova, Plagiat in mass media, Zinaida Esepciuc

Salut. Aici vă prezint un material publicat de Ana Gurău, redactorul meu de la www.pamparam.md, pe care ea l-a publicat pe blogul său  http://agurau.blogspot.com/2009/08/blog-post.html

Este vorba despre faptul cum se face jurnalism la noi în Moldova şi cît de neruşinaţi sunt unii jurnalişti, care, probabil nici nu au auzit de drepturi de autor, sau nici măcar nu vor să audă. În cazul acesta ar trebui să mai ţină dietă, căci sunt prea groşi la obraz şi nu simt cînd le loveşte “sovestea”. (În ultimul timp din ce în ce mai des mă îndoiesc de faptul că ei ştiu ce-i asta!!!)

Redactorul meu, Ana Gurău, scrie că nu a facut şcoală de jurnalism şi nu va face, deoarece crede că la noi la facultate se învaţă cum se fură ştiri. Din păcate aşa i s-a creat impresia după ce de mai multe ori s-a întîlnit cu astfel de cazuri. Şi eu cred că aici ea are dreptate. LA CE BUN SĂ ÎNVEŢI LA O ŞCOALĂ SAU LA O FACULTATE DE JURNALISM DACĂ POŢI SĂ COPII DE LA ALTCINEVA?!!! Chiar nu am crezut că se face aşa ceva la noi. Prima dată cînd m-am întîlnit cu aceasta am fost în şoc total. Era cazul cu ştirea “Olia Tira aduce 5 medalii de la Hollywood”. Întîmplător am dat de site-ul www.music.md şi am văzut ştirea mea care era semnata “Jurnal de Chişinău”!!! Am trimis o scrisoare la music.md în care am cerut foarte politicos să se corecteze greşeala. Ziua următoare am văzut aceeaşi ştire postată din nou, care era semnată www.pamparam.md (dar fără link).

Ei bine, iată şi materialul propriu-zis al Anei. Savuraţi!!!

N-am făcut şi nici nu voi face şcoală de jurnalism tocmai pentru ca să aflu că nimănui nu-i şade bine să fure. am impresia, însă, că în facultăţile noastre asta se predă. şi, din păcate, nici să fure n-au învăţat câteva exemplare de “jurnalişti”, care, iată, mă fac să-mi pierd vremea nopţile cu print screen-uri şi arhive (colegul meu a explicat ceva mai accentuat esenţa problemei).

1. încep cu cei pe care îi consider concurenţii nr. 1 ai pamparam – site-ul allfun.md, care, mascându-şi furtul prin traducerea în limba rusă, îşi permite să publice tot felul de ştiri, căutate şi scrise de mine mai mult din plictiseală (sau după ce trece gabi din snails în vizită prin biroul nostru; are şi el servici la etajul de sus)

veţi zice, probabil, că sunt prea din cale-afară de panicată şi că, poate, cei de la allfun au preluat informaţia de pe site-ul oficial al formaţiei snails. ei bine, pe lângă faptul că ar fi trebuit să specifice acest lucru, şi acolo, pe snails.md, ştirea e semnată cu numele meu şi cu link spre pamparam

ştire fabricată 100%, după ce-am intrat pe myspace, într-o zi în care nu aveam nimic (mai interesant) de scris

şi ştirea colaboratoarei noastre, Zinaida

2. urmează jurnal de chişinău şi misteriosul site music.md, a cărui adresă electronică de contact nu funcţionează şi mă enervează cu failure deliveries.

ştirea despre lidy scarlat (care, să recunoaştem, nu e tocmai o vedetă de top în moldova) a avut o soartă de-a dreptul chinuitoare: preluată pe jurnal, semnată de către o/un oarecare A.G., apoi publicată şi pe music.md, cu referinţă la.. jurnal

3. povestea continuă. olia tira aduce 5 medalii din hollywood. pamparam scrie, jurnal preia, scriind pamparam între paranteze, fără nicio altă explicaţie, de parcă ar fi o greşeală ortografică. ştirea e preluată pe music.md, cu referinţă la jurnal. apoi, music.md au mustrări de conştiinţă şi mai publică încă o ştire, cu referinţă la pamparam. mie nu mi-a venit decât să râd

4. cred că mi se face cam somn, aşa că închei cu un exemplu tâmp de copy/paste, deloc impresionant, din păcate. tot ăştia de pe music.md (oare cine naiba îs?)

Pînă cînd atît. Dar sunt sigură istoria asta are un “To be continued…” lung şi deloc plictisitor!!!

Festivalul “New Wave” din Iurmala fără interpreţi din Moldova

Etichete

Iurmala, Natalia Barbu, Natalia Gordienco, Nelly Ciobanu, New wave, Zinaida Esepciuc

La începutul lunii august a avut loc unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa “Novaia Volna 2009”. În cadrul acestui festival, în fiecare an se desfăşoară concursul tinerilor interpreţi, la care participă tineri din toată lumea. Ca şi la oricare festival organizat de către oameni de artă din spaţiul fostei Uniuni Sovietice, la “New Wave” participă mai mulţi artişti din ţările CSI, printre care şi Moldova. Însă, se pare că în ultimul timp interpreţii din Moldova sunt persoane non-grata la Iurmala.

În anul 2002, la concursul “Novaia Volna” a participat interpreta Nelly Ciobanu, căreia i s-a acordat premiul I, în pofida faptului că a acumulat acelaşi punctaj ca şi deţinătoarea Premiului Mare, Anastasia Stoţcaia. După Nelly Ciobanu a urmat Natalia Barbu, care a dat dovadă de o pregătire şi profesionalism înalt alături de show-balet “Teodor”, fapt ce nu a fost menţionat de juriu, din păcate. Doar în anul 2007, juriul a hotărît să acorde Premiul Mare Nataliei Gordienco, fapt ce nu a satisfăcut pe muza festivalului Alla Pugaciova. De atunci, pe scena Palatului “Dzintary” nu au mai urcat artişti din Moldova, nici măcar în calitate de oaspeţi. Se pare că Primadonna, persoana care decide totul în show-business-ul rusesc şi cel rusofon, are careva prejudicii legate de interpreţii din ţara noastră şi nu le permite să iasă pe scena acestui festival.

La ediţia “Novaia Volna 2009”, Premiul Mare a fost acordat la doi interpreţi, Sandhy Sandoro din Indonezia şi Jamala din Ucraina, deoarece au acumulat acelaşi punctaj de la juriu. Iar producătorul festivalului, Igori Crutoi a fost nevoit să scoată din propriul buzunar 50 000 de euro, pentru a-i acorda interpretei din Ucraina. Şi aici apare întrebarea: De ce la această ediţie s-a făcut o astfel de excepţie, iar în 2002, cînd Nelly Ciobanu a acumulat tot atîtea pucte ca şi Stoţcaia, nu s-a făcut?

Autor: Zinaida Esepciuc

„Fabrica de staruri” – întoarcerea la origini

Etichete

Alexandru Manciu, Casting, Fabrica de Staruri, Pavel Parfenii, Zinaida Esepciuc

La aproape trei luni după finisarea proiectului „Fabrica de staruri” lumea deja s-a obişnuit cu ideea că seara, aprinzînd televizorul, nu mai are cu ce să se distreze decît doar cu ştiri. Deja nu mai este „Agenda zilei” unde poţi vedea cum „boboceii” adunaţi toamna se transformă în „lebede talentate” cu ajutorul profesorilor, care se tot enervează din cauza lenii aceloraşi boboci, fiind mereu nevoiţi să-i amintească de minunata şansă care li s-a oferit. Iar duminicile la Moldexpo au devenit liniştite şi lipsite de lacrimile  celor ce nu au reuşit să intre în sala unde se desfăşurau concertele „Fabricii”. Dar, după cum spunea unul din invitaţii proiectului: „Totul ce începe repede, tot atît de repede se uită”. Se pare că în această afirmaţie este o doză de adevăr, căci lumea a început să uite chiar şi feţele unor fabricanţi. Şi iată de ce am hotărît să vă povestesc  despre faptul cum a început drumul acestor „bobocei” spre marele Olimp al show-business-ului autohton. Deci să întoarcem roata timpului înapoi şi să ne amintim cine?, ce?, unde?, cînd? şi cum?.

Aşadar, 16 octombrie 2008, ora 9.00, terenul unei benzinării lîngă care se află clubul în care urmează să se desfăşoare castingul este deja pe jumătate „populat” de liceeni şi studenţi, în pofida faptului că este zi de joi şi în licee şi universităţi sunt lecţii. Ora 10.00 (ora la care este preconizată începerea castingului), în jur nici un semn care să indice desfăşurarea unui casting, în afară de „populaţia” care a venit să-şi încerce norocul şi se înmulţeşte fiecare 5 minute în progresie aritmetică. Dar iată că cineva plasează în faţa clubului un banner cu inscripţia „Fabrica de staruri casting”, după ce apare şi Alex Braşoveanu, viitorul producător al proiectului. Aceeaşi atmosferă se menţine aproximativ încă o oră şi iată că tineretul dornic de a intra în show-bizz „zboară” în direcţia unde se află o domnişoară din comitetul organizatoric, care, probabil ne salută pe toţi şi ne urează succese. Spun probabil, deoarece nu aud şi nu înţeleg nimic din ceea ce spune. După asta începe evenimentul mult aşteptat – Castingul.

Iată în acest moment am simţit ce înseamnă fabrică în sensul propriu al cuvîntului. Căldura şi îmbulzeala de pe scările de la intrarea în club te fac să te simţi ca şproturile de Riga în conserve. Şi totuşi e vesel. Tinerii fac cunoştinţă unii cu alţii şi ca să nu se plictisească îşi încălzesc vocile cum ştiu: unii vorbind mult, alţii îngînînd sub nas nişte melodii. Tot aici apare şi un personaj foarte interesant cu chitara în mîini şi cu armonica în gură, care mai ştie să cînte şi cu vocea. O persoană foarte pozitivă care a impus tot publicul de la casting să cînte împreună cu el refrenul propriei piese. Desigur că el nu s-a lăsat neobservat şi iată că reporterii „Fabricii de staruri” Albina şi Sanda, alături de cameraman, deja îi iau interviu. Lumea tot vine şi vine şi se creează impresia că cei ce au intrat la casting nu au de gînd să iese de acolo. Tot aşa stînd în rînd hotărăsc să privesc mai atent feţele celor ce au venit să-şi încerce norocul. Nu văd prea multe feţe cunoscute, dar printre ele zăresc pe tînărul compozitor Eugen Doibani, pe Pavel Parfenii alături de Anton Ragoza (vioristul din „Sunstroke project”), proaspăt descoperitul talent Dameesh alias multîndrăgitul Dyma şi în alt colţ un tînăr cu o coafură foarte interesantă, care, după cum am aflat mai tîrziu, este Vasile Macovei.

Marele meu şoc a fost atunci cînd, după începerea proiectului la TV, uitîndu-mă la fotografiile făcute la casting, am observat că am stat alături chiar cu tînărul care urma să cîştige proiectul, Alexandru Manciu. Însă şocul nu a fost cauzat de faptul că am stat cu o astfel de persoană alături, ci pentru că la momentul dat nu am văzut nimic deosebit în acest băiat şi nici măcar nu l-am ţinut minte.

Castingul a durat pînă la şase seara, iar cei ce nu au reuşit să se prezinte juriului au venit şi a doua zi, printre care şi Alexandru Manciu.

A treia zi de casting, care a fost şi ultima, a fost mai liniştită, iar participanţii s-au dovedit a fi mai organizaţi şi intrau în ordinea în care erau scrişi pe o listă întocmită tot de ei.

Uite aşa au trecut cele trei zile de casting la Chişinău, după care au urmat şi următoarele etape, neaccesibile publicului larg, ci doar celor aleşi. Şi iată că peste două luni, pe 14 decembrie, începe proiectul propriu-zis la TV, în care se arată cum „materia primă” în număr de 18 articole este dată în exploatare la „Fabrica de staruri”. Timp de trei luni ei au fost urmăriţi de toată ţara, reuşind să cucerească dragostea şi ura publicului împărţit în cei interesaţi de muzică şi în cei care priveau proiectul din curiozitate.

Fiecare participant al proiectului a primit ceea ce a vrut, dar în doze diferite, Alexandru, fiind cel ce a obţinut gloria supremă, adică atît cît a meritat muncind pentru aceasta 17 ani în domeniul muzicii.

Proiectul a luat sfîrşit, dar în pofida crizei financiare mondiale, pe „insula stabilităţii” numită Republica Moldova, „Fabrica de staruri” îşi va număra iarăşi bobocii în această toamnă, iar castingurile următoare se vor desfăşura în luna august. Aşa că, dragi tineri talentaţi, dregeţi-vă vocile şi ne revedem la „Fabrica de staruri 2”!

Zinaida Esepciuc

În nouă luni se face un om

Etichete

Meditaţii, Zinaida Esepciuc

Iată că şi au trecut exact nouă luni de cînd am călcat treptele Universităţii de Stat în calitate de studentă a Facultăţii de Jurnalism. De parcă ieri a fost! Unii colegi pînă acum mă ţin minte ca pe fata cu două cosiţe. Ce repede trece timpul. Mai am de dat două examene şi iată că deja am finisat primul an la facultate. Mă cuprind fiorii cînd realizez că tot atît de repede vor trece şi următorii doi ani. Pe de o parte mă bucur că am de învăţat la facultate o perioadă atît de scurtă, iar pe de alta… Am fost prea alintaţi cu cei 12 ani de şcoală! La şcoală aveai toată libertatea să gîndeşti că dacă nu ai reuşit ceva sa faci astăzi, atunci vei putea să realizezi aceasta mîine, poimîne sau chiar peste un an. Aici timpul trece atît de repede încît nici nu reuşeşti sa-i ţii minte pe profesori măcar la faţă. Îmi este ruşine să spun că nici numele unor colegi din grupele paralele cu care stau cot la cot în torent nu le ţin minte. Ba mai mult ca atît, numele unora le aflu de pe odnoklassniki. Ce ruşine!

În primul semestru toţi eram atît de entuziasmaţi şi plini de energie. Nu-i credeam pe colegii mai mari că entuziasmul şi energia se pierd cu primele s(tr)esiuni. Începînd cu semestrul doi, toţi şi-au dezlegat ochii şi au înţeles cum e la facultate. Lipsele şi absenţele nu erau deja o mare tragedie, iar notele au devenit nu atît de importante precum au fost în semestrul precedent. Karoce relax, după cum se zice pe la noi.

„În nouă luni se face un om”-anume aşa am intitulat acest material, deoarece în acest răstimp s-a creat un alt om, o altă Zina. Pentru elevi nouă luni înseamnă un an şcolar, pentru studenţi un an academic, pentru mame perioada în care sub inima lor se dezvoltă o nouă viaţă, un nou organism. Pentru mine nouă luni a primit conotaţia de an academic în care se creează o personalitate nouă. Nu se schimbă, ci se creează! Blonda cu două gîţe deja nu mai este. În nouă luni am reuşit sa învăţ cît nu am reuşit, poate, în nouă ani. Niciodată nu voi înceta să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că m-a îndreptat spre calea cea dreaptă şi că nu am greşit facultatea. E ceea ce mi-am dorit toată viaţa, dar ceva ce nu înţelegeam pînă la momentul cînd am venit la uşa USM cu mapa plină cu documente şi diplome. Nu-mi imaginez viaţa la o altă facultate. Ba da. La altă facultate nu aş învăţa atît de multe lucruri despre viaţă cum aici, la FJŞC. Şi ştiţi de ce? Nu pentru că profesorii ne pun să învăţăm geografia economică sau literatura universală (discipline la care am mîine examen), ci pentru ca … am început să urmăresc ştirile! Ceea ce nu făceam acum un an, cu toate că îmi doream să devin jurnalistă. Pe atunci nici măcar nu ştiam cine este Angela Gonţa sau Natalia Cheptene, iar acum acestea sunt prezentatoarele mele preferate.

Nouă luni, perioadă în care am parcurs toate fazele de dezvoltare a unui embrion. La început s-a format sistemul nervos prin intermediul aşa-numitei terapii de şoc. Da, da. Eram singură într-un oraş necunoscut în care nu aveam pe nimeni alături. Apoi s-a format inima – prietenii. Am reuşit să cunosc o mulţime de oameni, să-mi fac noi prieteni şi să-i pierd pe unii. Am aflat ce înseamnă dor de casă(aici nici nu este nevoie de comentarii). Am aflat ce înseamnă atunci cînd oamenii ce te cunosc se mîndresc cu acest fapt, în special părinţii. Am reuşit să organizez împreună cu colegele Balul Bobocilor, o expoziţie foto şi chiar să beau bere caldă cu profesorii care îmi primeau documentele la admitere. Am reuşit să îngheţ  în pădure la picnic pe 8 noiembrie! şi să împodobesc un brad împreună cu încă vreo 50 de colegi de facultate. Să cînt pe scena filarmonicii de ziua mea şi după aceasta să stau cot la cot cu viitoarele staruri la castingul „Fabricii” şi după aceasta să mai am parte şi de o excelentă surpriză din partea prietenilor la mine acasă.  M-am încumetat chiar şi să mă înscriu la Facultatea de Arte Frumoase şi să o părăsesc de două ori, în fine ajungînd tot cu această facultate chiar Polonia la un concurs la care am luat premiul I. Şi aici mi-am dat seama…ceea ce-ţi este scris se va întîmpla neapărat!!!

Nu în zădar 1 iunie este Ziua Copiilor. În această zi cei maturi se gîndesc cît de tare s-au schimbat de atunci de cînd umblau şi ei sub masă, pentru ca după aceasta să-şi dea seama cît de repede trece timpul. Dar viaţa merge mai departe, căci după cum se spune, viaţa poate fi învăţată doar privind înapoi, dar trăită doar privind înainte. Aşa că zîmbiţi şi spuneţi „Fî-Jî-Şî-Cîîî!”.

Alexander Rybak vs. Alexandru Manciu

Etichete

Alexander Rybak, Alexandru Manciu, Eurovision 2009, Eurovision 2010, Zinaida Esepciuc

 

„Alexander Rybak – cîştigătorul „Eurovision 2009!””- scriau toate ziarele şi revistele de la Reykjavik pînă la Ciukotka după ce tînărul bielorus din Norvegia a cucerit publicul european cu zîmbetul lui seducător, care a dat jos chiar şi pe prezentatoarele care anunţau voturile. Şi iată aici, anume în momentul cînd „prinţul din Norvegia” a fost numit ca „cel mai simpatic participant al Eurovisionului” am realizat faptul că şi la noi în Moldova este un astfel de „prinţ” care visează să ajungă la acest concurs – Alexandru Manciu. Cel mai interesant fapt este că coincidenţele nu sfîrşesc aici! Ambii cîntă excelent la vioară, ambii au participat la acelaşi proiect televizat, numai că în diferite ţări, ambii născuţi în acelaşi an în familii de muzicieni, ba chiar şi poartă acelaşi prenume! Unica diferenţă este că Rybak deja a cîştigat, iar Manciu tot visează să ajungă la Eurovision.

Se aud multe zvonuri precum că următorul interpret care ne va reprezenta ţara la acest concurs va fi anume Alexandru Manciu. Dar…dacă această idee a fost foarte bună cam prin luna martie, atunci după gloria bielorusului, prezenţa lui Manciu la „Eurovision 2010” poate să provoace invinuiri de plagiere. În plus, nu poate vioara să cîştige al treilea an la rînd. În 2008 a fost Dima Bilan acompaniat de Edwin Marton la vioară, în 2009 Rybak, în 2010 Manciu?!…tot cu vioară?! Şi dacă totuşi Alexandru Manciu ne va reprezenta ţara la „Eurovision 2010”, show-ul lui ar trebui să nu fie bazat pe vioară şi să prezinte ceva original. Dar după cîte am înţeles, la acest concurs rezultatele întotdeauna sunt imprevizibile şi niciodată nu poţi înţelege ce va vota publicul european. Anul acesta a cîştigat tinereţea şi…simplitatea. Să sperăm că în ediţiile următoare va fi apreciat şi talentul.

Zinaida Esepciuc