La o ceaşcă de cafea cu… Lia Sinchevici

Etichete

Alexei Zinin, Joey Lawrence, La o ceaşcă de cafea cu..., Lia Sinchevici, Maxim Lupaşcu, Podium Showroom & Design Studio, Zinaida Esepciuc

Iată că a venit timpul să postez şi primul interviu pe blogul meu, în care vă prezint o domnişoară activă, ce vrea să încerce totul în viaţă. Ladies and gentlemen, let me introduce you Lia Sinchevici. Este o domnişoară, care în cei 19 ani ai săi a reuşit să fie jurnalistă, fotomodel, fotbalistă, atletă şi să mai şi trăiască un an în SUA. Ştiind că este foarte comunicabilă, pentru prima dată mi-am permis să vin nepregătită pentru interviu. Ea singură mi-a povestit totul. Mie îmi rămînea doar s-o ascult şi să o mai întrerup cu cîteva întrebări scurte (după cum şi vedeţi). Este o personalitate foarte interesantă şi, de aceea interviul e atît de voluminos. (Dar credeţi-mă, dacă scriam tot ce mi-a povestit Lia, nu-mi ajungea spaţiu pe blog!)

Cu toate că rubrica cu interviuri se numeşte „La o ceaşcă de cafea cu…”, totuşi noi cu Lia am preferat să bem cîte un suc de portocale.

- Povesteşte-ne cum a început totul.

- Totul a început cam prin clasa a şasea sau a şaptea, cînd profesorii au observat abilităţile mele de a vorbi în faţa publicului fără emoţii sau bîlbîieli. Din acel moment prezentam toate concertele şi evenimentele organizate la şcoală şi în oraşul meu natal Rezina. Apoi a venit şi televiziunea. Nu am mers intenţionat acolo. O prietenă de-a mea m-a invitat la o emisiune de dezbateri de pe postul TV local şi eu fiind cea mai activă şi cea mai vorbăreaţă am fost observată. Mi s-a propus să lucrez la acest post TV. La început făceam materiale mai uşoare. Într-o perioadă eram şi prezentatoare de horoscop. Citeam şi eu prin stele (rîde). Îmi plăcea foarte mult. Era o perioadă foarte veselă şi încărcată, deoarece pe lîngă liceu şi TV, mai mergeam şi pe la diferite traininguri de jurnalism. Apoi am cîştigat o bursă de studii în Statele Unite prin programul FLEX. Eram foarte fericită că am nimerit în numărul celor 35 de norocoşi dintre cei o mie şi ceva de elevi care au participat la concurs. După asta am plecat în America.

- De obicei, istoriile moldovenilor care pleacă în America se aseamănă. Care este istoria ta?

-  În primul rînd, am povestit tuturor colegilor mei despre Moldova. „Moldova is the country located between Romania and Ukraine” era fraza cu care începeau toate discuţiile mele. Am început şcoala în luna august şi pînă în noiembrie deja toţi ştiau exact unde se află Moldova pe hartă, cine sunt vecinii, ştiau despre vinurile noastre bune, oiceiurile cu care mă mîndresc foarte mult. Pentru mine a fost fenomenal faptul că au deprins atît de repede, doarece vorbind cu alţi colegi am observat că despre ceilalţi colegi veniţi de peste hotare nu se ştia nimic. Mă simţeam datoare să povestesc tuturor despre Moldova, doar reprezantam faşa ei (rîde).

Am călătorit foarte mult. Am văzut zece state din cele cincizeci. Mă mîndresc cu faptul ăsta…să vezi zece state este foarte mult. Am jucat şi fotbal.

- American?

- Nu (rîde). Pentru ca să joci fotbal american trebuie să ai multă forţă. Am jucat soccer. Îmi plăcea fotbalul şi mai înainte, dar aici am aflat pe pielea mea ce înseamnă să joci cu adevărat, ce adrenalină e acolo pe teren. În echipă erau fete mărişoare, iar eu micuţă, dar eram bună. Alergam atît de repede că antrenoarea îmi săunea „Mai stai locului, nu alerga atîta ca titirezul”. Voiam şi eu să prind mingea, să bat goluri şi aşa la finalul sezonului am ajuns unul dintre cei mai buni jucători. Mulţi rîd de chestia asta, deoarece la noi în Moldova nu-şi imaginează ca o fată să joace fotbal. Am jucat doar trei luni şi în timpul acesta am reuşit să-mi fac mulţi prieteni. După aceasta m-am odihnit. Şi la primăvară am ajuns să alerg trag – întreceri profesioniste. Şi dacă fotbalul poţi să-l practici pentru plăcere, tragul este cu mult mai serios. E ceva straşnic. Înainte de sezonul de trag, cu o lună înainte, am început să fac antrenamente zilnice la ora 7 dimineaţa.Făceam exerciţii în sală. Era foarte greu, mai ales după primele antrenamente, credeam că n-o să trec peste ele. Cu toate că mă trezeam atît de devreme şi făceam antrenamente, mă simţeam fresh şi foarte bine. Toată lumea venea somnoroasă la şcoală, iar eu cu dispoziţie „Uuu, ce mai facem azi?!”. Apoi am început chiar să alergăm. Dar cu părere de rău am avut o mică traumă la picior din cauza că nu făceam sport mai înainte şi am început brusc să fac antrenamente intensive. Şi din păcate nu am putut să concurez cu cei mai buni. Dar nu regret. Mi-a plăcut tragul. Cînd am venit în Moldova simţeam că nu-mi ajung aceste eforturi  zilnice.

- Şi cum ai devenit model?

- La 13 ani am făcut nişte cursuri de model. Nu am făcut şcoală de modeling, deoarece am auzit foarte multe chestii neplăcute. Fetele veneau la şcoală, plăteau contractul de studii şi pe urmă, cei ce luau banii, dispăreau. Am fost şi eu la casting, dar părinţii mei nu au vrut să rişte şi nu mi-au permis. Atunci eram supărată tare pe ei, dar peste vreo trei luni s-a întîmplat aşa cum spuneam mai sus şi m-am liniştit. Am făcut doar cursuri şi după aceasta nu am mai avut treabă cu modelingul. Deja în Statele Unite mi s-a propus să fac runway la o prezentare de rochii de seară. Am participat. Mi-a plăcut foarte mult, la fel şi organizatorilor. După ce m-a filmat într-un spot publicitar al companiei care producea acele rochii. Am fost remunerată pentru asta şi mi s-a propus să lucrez ca model la această companie, însă contractul de la FLEX nu-mi permitea să fac aceasta .  După ce am revenit în Moldova, m-am întîlnit cu un fost coleg de şcoală, cu care eram foarte buni prieteni, Maxim Lupaşcu. El a început să mă fotografieze. După părerea mea, Maxim este unul dintre cei mai originali fotografi, are idei interesante şi îşi face treaba destul de bine. Timp de doi ani cît el practică fotografia el a reuşit să facă cît alţi fotografi nu au făcut în 5 ani. Cred că am fost primul lui model cu care el a ieşit în lume. A postat pozele cu mine pe internet şi a atras atenţia mai multor fotogarfi şi a mai multor modele. De fapt, mă mîndresc cu faptul că am fost primul lui model şi sper că şi el se mîndreşte cu asta. Nu am avut niciodată senzaţia „Aaa, sunt model!”. Mi-a plăcut să fac ceea ce făceam, pentru că era din plăcere. Era o colaborare bună, ideile erau comune. Am făcut o sesiune foto la grădina botanică. Şi tot în aceeaşi zi am mai făcut o sesiune foto, la care Maxim a invitat şi un un prieten de-al său tot fotograf, Iurie Rusu. Mă fotografiau ambii şi a ieşit o sesiune dublă.

După aceasta au început să mă observe şi alţi fotografi. Niciodată nu am rugat pe nimeni să fiu fotografiată, întotdeauna am fost invitată. Nu mi-am creat account-uri speciale cu fotogarfii, ca să mp vadă lumea. Aveam doar un account pe faces.md, pe care l-am creat atunci cînd eram în SUA şi cu ajutorul lui puteam să vorbesc cu prietenii mei pe internet. Primeam foarte multe propuneri d la fotografi, dar la majoritatea le spuneam „nu”. Ceea ce mă amuza ce mai mult era faptul că, fotografii începători, care abia s-au învăţat să ţină camera în mînă, propuneau nuduri la fete! Nu am fost niciodată împotriva nudului. Îmi place nudul artistic şi îl respect foare mult. Dar nu am pozat niciodată goală şi nici nu voi poza, deoarece cred că corpul meu trebuie să-l arăt doar iubitului meu.

Cea mai frumoasă colaborare a mea a fost primăvara anului trecut. În Moldova a venit un fotograf de tale mondială din Canada, Joey Lawrence. El a fotografiat staruri precum 5o Cent, trupa rock „Panic at the disco”, actorii din „Twilight”, practic cela mai renumite vedete din Statele Unite, Canada şi Europa. A venit în Moldova cu nişte scopuri caritabile. A venit să înveţe copiii din orfelinate să lucreze în Photoshop. A fost foarte straniu cum el m-a găsit. Căuta informaţii despre Moldova pe Internet pe unul din site+urile de fotografii flickr. Acolo unul din fotografii pentru care am pozat, Alexei Zinin, a postat poze cu mine pe grupul „Cele mai frumoase femei din Moldova”. Joey a găsit acest album şi a dat peste mine. A zis că l-a atras foarte mult privirea mea adîncă.  A fost interesant cum el l-a contactat pe Alexei. A întrebat cine sunt eu şi dacă poate să mă contacteze ca să mă întrebe dacă sunt de acord să pozez pentru el. Alexei mi-a scris despre asta şi mi-a dat site-ul lui. Am privit site-ul şi am rămas frapată. Are lucrări foarte frumoase şi m-am simţit onorată că el m-a invitat să-i pozez. Am făcut două sesiuni foto la Orheiul Vechi. Am făcut nişte poze foarte frumoase. Cu părere de rău nu le-am văzut nici pînă acum. Am doar nişte foto pe care mi le-a dat fotograful care filma sesiunea foto ca să pună acest material pe site-ul lui Joey sau pe youtube. Acesta era Ross Tanner, un fotograf de nunţi cunoscut în Moldova cît şi în toată lumea, care trăieşte la noi şi la care a stat Joey

-Ai fost remunerată cumva?

- A vrut să mă remunereze, dar am refuzat. Acolo era o echipă întreagă care a participat la şedinţă foto, eu doar am venit şi am pozat şi mă simţeam incomod să iau bani de la el. Eu nu mă consider model „comercial”. O fac doar din plăcere şi de aceea cred că nu ar fi bine să iau bani pentru asta. Puteam să iau un onorariu foarte bun, însă am preferat să mergem într-un club de noapte să ne distrăm cu toţii. Cred că aceasta a fost mult mai drăguţ.

Am mai avut propuneri interesante. Toamna anului trecut am fost invitată la o şedinţă foto pentru o pulicitate a salonului „Podium” Showroom & Design Studio pentru revista „Vip Magazin”. Asta chiar a fost o colaborare contra onorariu. Au mai urmat şedinţe foto pentru stocuri. Am avut şi propuneri să plec peste hotare şi anume să merg pe podium la nişte prezentari ale unui designer foarte cunoscut în Londra. Era foarte tentant, mi se propunea un salariu care avea să-mi ajungă cu trei ani înainte, dar am refuzat deoarece era chiar în perioada BAC-ului. Apoi mi s-a propus să fac publicitate la un nou brand de ţigări, dar nu am fost de acord cu condiţiile. La fiecare ieşire în public trebuia să fumez acele ţigări şi tot asta timp de doi ani. Au fost multe, multe astfel de propuneri, dar nu am putut să le accept.

- De ce?

- Nu mi-am pus niciodată pe prim-plan „cariera” mea de model. Vreau să-mi fac o carieră adevărată, să fiu o femeie de succes independentă şi să nu mor în neştire. Vreau să fiu un exemplu pentru cineva. Modelingul este ceva foarte, foarte frumos, însă voi păstra acest hobby numai pentru mine.

- În ce domeniu ai dori să-ţi faci o carieră?

- La liceu ştiam exact că voi merge la Facultatea de Jurnalism şi anume la specialitatea Jurnalism, dar după ce am fost în State m-am schimbat cu 180 de grade. După absolvirea liceului am vrut să mă întorc în America şi să învăţ acolo Business şi Administrare. Dar nu am reuşit şi am hotărît să vin la Ştiinţe ale Comunicării. Este foarte aproape de jurnalism, dar are şi deosebiri. Această facultate îţi oferă multe posibilităţi: poţi să fii şi jurnalistă la radio, tv, presă scrisă, dar poţi şi să fii comunicator, să faci publicitate… Aş dori să lucrez pentru companii mari şi de peste hotare, de aceea pun mare accent pe studierea limbilor. Vreau să reuşesc să fac de toate în viaţa asta. Urăsc oamenii, care spun”Of, aşă de repede o trecut viaţa asta, că n-am mai înţeles nica dintr-însa!”. Vreau foarte multe. Poate sunt din categoria de oameni, care întotdeauna tind spre ideal. Sunt perfecţionistă.

A dialogat, nu… mint, a ascultat Zinaida Esepciuc