La aproape trei luni după finisarea proiectului „Fabrica de staruri” lumea deja s-a obişnuit cu ideea că seara, aprinzînd televizorul, nu mai are cu ce să se distreze decît doar cu ştiri. Deja nu mai este „Agenda zilei” unde poţi vedea cum „boboceii” adunaţi toamna se transformă în „lebede talentate” cu ajutorul profesorilor, care se tot enervează din cauza lenii aceloraşi boboci, fiind mereu nevoiţi să-i amintească de minunata şansă care li s-a oferit. Iar duminicile la Moldexpo au devenit liniştite şi lipsite de lacrimile celor ce nu au reuşit să intre în sala unde se desfăşurau concertele „Fabricii”. Dar, după cum spunea unul din invitaţii proiectului: „Totul ce începe repede, tot atît de repede se uită”. Se pare că în această afirmaţie este o doză de adevăr, căci lumea a început să uite chiar şi feţele unor fabricanţi. Şi iată de ce am hotărît să vă povestesc despre faptul cum a început drumul acestor „bobocei” spre marele Olimp al show-business-ului autohton. Deci să întoarcem roata timpului înapoi şi să ne amintim cine?, ce?, unde?, cînd? şi cum?.
Aşadar, 16 octombrie 2008, ora 9.00, terenul unei benzinării lîngă care se află clubul în care urmează să se desfăşoare castingul este deja pe jumătate „populat” de liceeni şi studenţi, în pofida faptului că este zi de joi şi în licee şi universităţi sunt lecţii. Ora 10.00 (ora la care este preconizată începerea castingului), în jur nici un semn care să indice desfăşurarea unui casting, în afară de „populaţia” care a venit să-şi încerce norocul şi se înmulţeşte fiecare 5 minute în progresie aritmetică. Dar iată că cineva plasează în faţa clubului un banner cu inscripţia „Fabrica de staruri casting”, după ce apare şi Alex Braşoveanu, viitorul producător al proiectului. Aceeaşi atmosferă se menţine aproximativ încă o oră şi iată că tineretul dornic de a intra în show-bizz „zboară” în direcţia unde se află o domnişoară din comitetul organizatoric, care, probabil ne salută pe toţi şi ne urează succese. Spun probabil, deoarece nu aud şi nu înţeleg nimic din ceea ce spune. După asta începe evenimentul mult aşteptat – Castingul.
Iată în acest moment am simţit ce înseamnă fabrică în sensul propriu al cuvîntului. Căldura şi îmbulzeala de pe scările de la intrarea în club te fac să te simţi ca şproturile de Riga în conserve. Şi totuşi e vesel. Tinerii fac cunoştinţă unii cu alţii şi ca să nu se plictisească îşi încălzesc vocile cum ştiu: unii vorbind mult, alţii îngînînd sub nas nişte melodii. Tot aici apare şi un personaj foarte interesant cu chitara în mîini şi cu armonica în gură, care mai ştie să cînte şi cu vocea. O persoană foarte pozitivă care a impus tot publicul de la casting să cînte împreună cu el refrenul propriei piese. Desigur că el nu s-a lăsat neobservat şi iată că reporterii „Fabricii de staruri” Albina şi Sanda, alături de cameraman, deja îi iau interviu. Lumea tot vine şi vine şi se creează impresia că cei ce au intrat la casting nu au de gînd să iese de acolo. Tot aşa stînd în rînd hotărăsc să privesc mai atent feţele celor ce au venit să-şi încerce norocul. Nu văd prea multe feţe cunoscute, dar printre ele zăresc pe tînărul compozitor Eugen Doibani, pe Pavel Parfenii alături de Anton Ragoza (vioristul din „Sunstroke project”), proaspăt descoperitul talent Dameesh alias multîndrăgitul Dyma şi în alt colţ un tînăr cu o coafură foarte interesantă, care, după cum am aflat mai tîrziu, este Vasile Macovei.
Marele meu şoc a fost atunci cînd, după începerea proiectului la TV, uitîndu-mă la fotografiile făcute la casting, am observat că am stat alături chiar cu tînărul care urma să cîştige proiectul, Alexandru Manciu. Însă şocul nu a fost cauzat de faptul că am stat cu o astfel de persoană alături, ci pentru că la momentul dat nu am văzut nimic deosebit în acest băiat şi nici măcar nu l-am ţinut minte.
Castingul a durat pînă la şase seara, iar cei ce nu au reuşit să se prezinte juriului au venit şi a doua zi, printre care şi Alexandru Manciu.
A treia zi de casting, care a fost şi ultima, a fost mai liniştită, iar participanţii s-au dovedit a fi mai organizaţi şi intrau în ordinea în care erau scrişi pe o listă întocmită tot de ei.
Uite aşa au trecut cele trei zile de casting la Chişinău, după care au urmat şi următoarele etape, neaccesibile publicului larg, ci doar celor aleşi. Şi iată că peste două luni, pe 14 decembrie, începe proiectul propriu-zis la TV, în care se arată cum „materia primă” în număr de 18 articole este dată în exploatare la „Fabrica de staruri”. Timp de trei luni ei au fost urmăriţi de toată ţara, reuşind să cucerească dragostea şi ura publicului împărţit în cei interesaţi de muzică şi în cei care priveau proiectul din curiozitate.
Fiecare participant al proiectului a primit ceea ce a vrut, dar în doze diferite, Alexandru, fiind cel ce a obţinut gloria supremă, adică atît cît a meritat muncind pentru aceasta 17 ani în domeniul muzicii.
Proiectul a luat sfîrşit, dar în pofida crizei financiare mondiale, pe „insula stabilităţii” numită Republica Moldova, „Fabrica de staruri” îşi va număra iarăşi bobocii în această toamnă, iar castingurile următoare se vor desfăşura în luna august. Aşa că, dragi tineri talentaţi, dregeţi-vă vocile şi ne revedem la „Fabrica de staruri 2”!
Zinaida Esepciuc











